Catedrala Mântuirii Neamului — Casa Poporului Reloaded

Iete ce-am aflat azi.

400 de milioane de euro zice tovarăşul. Nu mai stau să întreb ce întreabă tot omul normal la cap, câte şcoli se pot renova, câte spitale ş.a.m.d., am numai două (sincere) curiozități personale:

  1. Cu banii ăștia, cam câte din bisericile vechi, monumente istorice, se pot recondiționa? Că doar nu tre’ să mergi mai depparte de strada Stavropoleos, care nici nu-i departe de Patriarhie sau de Casa Poporului, ca să vezi unde ar putea să se ducă banii.
  2. Care e diferența, din punct de vedere moral, între megalitul ăsta și Casa Poporului?

Halal lecție de smerenie, să-mi bag picioarele. Nici nu mă gândesc să dau vreun argument care include criza, mi se pare doar penal că într-o țară unde toți oamenii de cultură şi toată preoțimea de la dascăl la patriarhi se plâng că bisericile monumente istorice stau să cadă, pe primul loc pe lista cu priorități e Catedrala Mântuirii Neamului, un fel de Casa Poporului cu turle şi cruci. Halal.

Ca fapt divers: am înțeles că ar urma să fie amplasată pe un teren din spatele Palatului Parlamentului. E o alegere excelentă, ştiau comuniştii ce ştiau când au “defrişate” zona.

Posteaza un comentariu