Highschool friendships

După o frumoasă și lungă discuție purtată ieri (de fapt e deja alaltăieri), de-a lungul a câteva beri, am am avut câteva ore de introspecție inginerească despre liceu. Despre colegi, ca_colegi, numai de bine cum s-ar spune, pentru că am fost într-o clasă rezonabil de unită. Divergențele totale de gusturi, opinii, morală şi stil de viață le-am rezolvat pur și simplu ignorându-i pe unii din ei, însă esențialul despre relațiile ceva mai strânse pare a se fi rezumat în:

  • De la 14 la 18 ani, oamenii se schimbă, după cum e de așteptat, foarte mult. Foarte puțini sunt cei care, așa schimbați, i-am putut îndrăgi sau respecta la fel ca la început.
  • Corolar: există oameni care sunt total imbecili la 14 ani. Deși se schimbă în diverse moduri, ei rămân imbecili până la sfârșitul zilelor, sau, cel puțin, al liceului.
  • Proverbialul grătar al peștelui-chit din povestea lui Iona nu e o idee rea. Eu am fost printre norocoșii care și-au ales prietenii cu atâta grijă, încât doar foarte puțini sunt cei despre care pot spune sincer că n-au meritat nici măcar vorbele bune pe care le-am spus, văzându-i că trec prin momente mai grele.
  • Oricât de matur și de “in control” te-ai simți atunci când iei o decizie, doi ani mai târziu ți se pare că erai un puști.

Ironic e că, în același loc unde am băut ieri berile alea, am fost în seara balului de absolvire, împreună cu câțiva colegi. La balul de absolvire nu m-am dus, în schimb după câteva beri în Library (că despre bodega respectivă e vorba), s-au dat la mine două rusoaice, ceea ce arată că după suficiente beri, nu numai femeile devin mai atractive. Atunci, amețit un pic, aveam gânduri bune și mă gândeam că, hmm, n-am fost la bal, dar dacă s-o face vreo reuniune de 10, 20, 25… de ani, o să mă duc, da, de ce nu. Acum am dubii.

2 Comentarii

  1. august 29, 2008 la 2:04 am

    [...] News » News News Highschool friendships2008-08-28 21:04:27Vorba), dus, în schimb după suficiente beri, nu m-am dus, în schimb după [...]

  2. WabbiT a zis,

    august 29, 2008 la 12:46 pm

    Glad you made it home,Donkey!Si da,sa iesim sa noi intr-o zi la o bere.Dar sa nu te puna dreacu sa razi de mine,ca nici pana acum nu m-am tuns.


Posteaza un comentariu