Mă-ntreb uneori, iubito, dacă
Sub tâmplele tale e-acelaşi foşnet
Ce le chinuie şi pe ale mele.
Căci iată, s-a făcut altă vară, şi totuşi
Parcă ne arde acelaşi ceva, şi iată,
Sunt tot aşa singur, şi calea-i la fel de amară.
Lutul din care-am ieşit, uite, nu vrea să mă cheme,
Pietrele nu vor să mă primească,
Li-s colțurile ascuțite; eu le iubesc, şi ele
Parcă vor să mă rănească.
Vino, țărâna mea, ulciorul meu cu miros de pământ,
Vino, cer deschis peste vârfuri de brazi,
Ochi adâncit peste Calea Lactee,
Vino, mâinele meu, peste azi.
galani a zis,
iunie 22, 2008 la 12:06 pm
UUUUUUUUU, i’m on your BLOGROLL. Love it
WabbiT a zis,
iunie 22, 2008 la 12:16 pm
UUUUUUUUUUUUUU,anothe love poem…deci..emo,clar. [LOL]
) [yes,Anca,I'm gelous 
)]
De data asta nu cred ca mai e din cauza unui curs [plicitsitor] de matematica speciala.
It’s nice,pacat ca nu mi-ai scris si mie din astea,cat timp eram colegi de banca >:P
alexandrulz a zis,
iunie 22, 2008 la 4:46 pm
Galanus: Bineînțeles că eşti în blogroll — atâta vreme cât scrii pe blog
.
Lasă Beldi că-ți scriu şi ție una
.