Pentru că am pierdut (iar…) un pariu, va trebui, vrând, nevrând, să mă conformez şi să mă umilesc în public prin intermediul conținutului biroului meu. Ok, este de fapt vorba numai de una din mese — cealaltă e dedicată lucrului cu hârtie sau cu componente electronice, şi pe ea se află, momentan, un teanc de cărți de matematică, un teanc de cărți de electrotehnică, un pistol de lipit şi o sursă de laborator care pişcă rău. Pe masa de la care scriu acum se află, exceptând, evident, calculatorul, următoarele:
Bucățele foarte mici de hârtie, pentru schițe rapide şi notițe uşoare. Sus, efectul Doppler. Jos, o metodă de determinare a elipticității orbitei folosind variația paralaxei. Shit.
Foi mai mari, pentru a) cazul în care am nevoie de schițe mai mari, sau b) mi se murdăreşte atât de tare rotița de la Mighty Mouse că nu mai face scroll.
Trei căni. Una pentru ness, una pentru ceai şi una pentru orice altceva. În funcție de cât îmi e de somn dimineața, nessul ajunge în ceaşca mică şi neagră sau în cana mare şi transparentă în care acum se află sprite. Pe fundal, o cutie de ceai care nu ştiu ce caută acolo. Chestia albastră e cablul de la bass-ul meu.
O zaharniță roşie. Cred că-i evident la ce serveşte.
Dragul meu telefon, pe care am de gând să-l schimb la un moment oarecare. Singura lui mare calitate este faptul că are un difuzor extraordinar de enervant, atât de enervant încât e imposibil să nu te trezeşti dimineața când îl auzi, fie şi numai ca să-l arunci pe fereastră.
Calculatorul meu ştiințific. Ok, am unul şi pe Mac-ul meu, dar nu se compară.
Card reader-ul meu, care cred că citeşte orice în afară de cartelele Metrorex. Din fericire, mi-e suficient dacă citeşte CompactFlash-ul de pe dragul meuHP 620 LX, care însă nu e pe birou de obicei.
O muzicuță diatonică în Do major şi un blockflote (ok, blockflote-ul e în sac) în Fa minor. Pentru momentele în care munca e prea plictisitoare şi am nevoie de o pauză. Sau când mă enervează vecinii.
Lampa. Sunt foarte pasionat de orice fel de chestie în care se înşurubează vreun fel de bec sau altă sursă de lumină. Mai am trei veioze în casă
.
Şi preferatul meu: un bank de memorie cu miezuri de ferită, de pe un calculator sovietic din anii ‘60 (cred). Doar aşa, ca nu cumva să uit de unde am plecat.
aramdune a zis,
martie 26, 2008 la 12:49 pm
Ha! De unde ai memoria cu ferita?
. I want old hardware. Man gandeam sa-mi cumpar de pe ebay un VAX…
alexandrulz a zis,
martie 26, 2008 la 1:46 pm
Nu ştiu în ce măsură te fericeşte răspunsul, dar l-am găsit prin casă, în timp ce scotoceam prin debara după cu totul altceva
. De unde l-o fi luat taică-miu, asta mă depăşeşte.
aramdune a zis,
martie 26, 2008 la 2:03 pm
Cat de mare e?
alexandrulz a zis,
martie 26, 2008 la 2:15 pm
A, e mic, aproximativ pătrățos, cam 110×110 mm şi înalt de vreo 40mm, oricum mult mai mic chiar decât Mac Mini-ul meu, deci nu e vreo monstruozitate.
Mediaconvertor a zis,
iunie 3, 2008 la 8:32 pm
magarule, ai un birou curat. eu am renuntat la ideea de a avea un birou normal. nu pot si pace
http://tinyurl.com/68xbbw
alexandrulz a zis,
iunie 3, 2008 la 8:34 pm
Păi stai liniştit că şi al meu e la fel, trebuie golit la fiecare trei saptămâni că altfel nu mai am loc de nicio culoare. De ce crezi că toate pozele sunt făcute de-aproape
?