Ca să explic ceva mai bine, vorbeam săptămânile trecute cu un amic, povestindu-i de un videoclip pe care l-am văzut pe Youtube. Era vorba de o mână de oameni care au împrăştiat hârtii sus, la Motoare, filmând totul cu o cameră plasată undeva la nivelul podelei. Totul arăta foarte pitoresc şi deja începusem să mă gândesc la semnificația chestiei ăsteia (aveam impresia că e o lucrare artistică,ceva despre omul modern, dezorientat precum hârtiile…). De fapt oamenii vroiau ur şi simplu să demonstreze că dacă faci mizerie într-un loc public, niciun român nu se va deranja să-l strângă.

Morala: dacă eşti prea deschis, arta modernă este adesea foarte greu de distins de gunoi :-D.

Din nou totuşi, nu vreau să pozez în tatăl conservatorilor. Nu postmodernismul bun mă deranjează.

Oricum, Cărtărescu e liderul poeziei de genul ăsta, şi are o serie absolut “genială” de nonsensuri poetice, cuplate într-un nonsens mai mare care rezultă într-un mare fâs.