De ce scriu ca acum 100 de ani

Nu pot scrie poezie postmodernista
La fel cu fluturii nu pot merge pe perete
Printre masini camioane si alte asemenea banalitati.
Era zgomot si in paharul de bautura
Se topeau litere de chihlimbar
Incat parca nu mai ploua cu ploaie ci cu asfalt.
Unde dracu te mai duci la facultate?
Stai mai bine cu mine inca un timp trecut.

Ce mama naibii e aia? Zdrențuilă de-asta pot să scriu mai ceva ca Păunescu.

Mie mi se pare un pic absurd. Nu la modul că nu există poezie fără ritm, măsură, rimă sau măcar nițică sare, dar mai degrabă la modul că în momentul în care începi să îți închizi simțămintele dincolo de orice formă de sens, însuși rostul poeziei se pierde. La ce să scrii dacă sensul e atât de bine “închistat”, încât întreg ansamblul nu mai spune nimic?

Există poezie postmodernistă şi/sau ermetică foarte bună, dar cred că astăzi postmodernismul e folosit mult prea des ca scuză pentru poezia proastă. Dacă poți să fii poet fără a spune, totuşi, nimic, lumea miroase a bine. Sunt inginer; n-am făcut în viața mea un motor electric, dar dacă adun un kilogram de fiare într-o cuvă, iese unul. El se-nvârte, dar nu puteți voi să vedeți, nu înțelegeți ce înseamnă învârtitul pentru mine, apoeticilor.

Uite, închei cu încă o poezie:

Sâmburii de cireşe din cană mucegăiseră demult
Ploaie, praf, ploaie, ploaie din nou.
Zici că e zi şi uite că-i noapte, te-am păcălit
Bătrânul numără banii râzând:
“Frunzele se coc tare târziu”

Punem pariu că îi pot găsi cincizeci de sensuri până mâine dimineață?

Corolar: titulatura de “poet” trebuie rezervată celor care o merită.

Corolar la corolar: am măzgălit poezii proaste şi am şi scris despre poezie. Asta nu mă face poet.

4 Comentarii

  1. Sabina a zis,

    martie 2, 2008 la 11:49 am

    Te face critic de poezie proastă :-P .

    Oricum, Cărtărescu e liderul poeziei de genul ăsta, şi are o serie absolut “genială” de nonsensuri poetice, cuplate într-un nonsens mai mare care rezultă într-un mare fâs.

  2. alexandrulz a zis,

    martie 2, 2008 la 12:02 pm

    Cărtărescu are câteva poezii bune (vezi Poema Chiuvetei). dar sunt alții mai rău de-atât.

  3. Leyla a zis,

    martie 22, 2008 la 10:36 pm

    Mie imi place cum scrie Cartarescu. Si eu scriu poezii(check the blog) dar tot nu consider ca sunt “poeta”.

  4. alexandrulz a zis,

    martie 23, 2008 la 9:25 am

    Cum ziceam, şi mie îmi plac câteva din scrierile lui.

    Ca să explic ceva mai bine, vorbeam săptămânile trecute cu un amic, povestindu-i de un videoclip pe care l-am văzut pe Youtube. Era vorba de o mână de oameni care au împrăştiat hârtii sus, la Motoare, filmând totul cu o cameră plasată undeva la nivelul podelei. Totul arăta foarte pitoresc şi deja începusem să mă gândesc la semnificația chestiei ăsteia (aveam impresia că e o lucrare artistică,ceva despre omul modern, dezorientat precum hârtiile…). De fapt oamenii vroiau ur şi simplu să demonstreze că dacă faci mizerie într-un loc public, niciun român nu se va deranja să-l strângă.

    Morala: dacă eşti prea deschis, arta modernă este adesea foarte greu de distins de gunoi :-D .

    Din nou totuşi, nu vreau să pozez în tatăl conservatorilor. Nu postmodernismul bun mă deranjează.


Posteaza un comentariu